joi, 18 iunie 2015

Azilul de batrani

Desi toata lumea isi doreste ca la batranete sa aiba parte de liniste si de sprijinul familiei pe care a cladit-o si pentru care a muncit toata viata, exista si situatii nefericite, in care persoanele in varsta trebuie sa mearga sa isi petreaca ultima perioada a vietii la un azil de batrani.
Atunci cand ajung in imposibilitatea de a se mai ingriji singuri si in special atunci cand isi pierd partenerul de viata, se pare ca nu mai au alta solutie decat sa mearga intr-un astfel de centru, unde exista personal specializat in ingrijirea varstnicilor ca sa ii ajute.
Cei mai multi nu accepta cu usurinta aceasta idee, pentru ca atunci cand trebuie sa mearga la azil, viata lor se va schimba radical, deoarece vor trai in colectivitate si nu vor mai sta in caminul lor, unde isi aveau lucrurile de-o viata. Este o schimbare foarte grea, care poate sa le afecteze extrem de mult latura emotionala si chiar starea psihica. Pe de alta parte, trairea in colectivitate ii ajuta sa scape de sentimentul de singuratate, mai ales daca acasa nu aveau persoane care sa ii viziteze si care sa le mai aline suferinta.
Azilul de batrani este o varianta buna si in cazul persoanelor in varsta care au nevoie in permanenta de ingrijire, mai ales daca este vorba de ingrijire medicala. Personalul de aici stie cum sa actioneze atunci cand batranul are o criza sau are nevoie de ajutor.
Este adevarat ca azilul de batrani este o alternativa buna pentru persoanele in varsta care au nevoie de ajutor, insa daca exista o familie care poate sa ii inconjoare cu dragoste si unde sa se simta acasa, atunci acest centru nici nu ar trebui sa intre in discutie. Nu degeaba se spune ca cine nu are un batran sa-si cumpere. Poate fi dificil sa aveti grija de o persoana cu probleme, dar daca aceasta v-a oferit la randul ei multa dragoste si atentie, atunci ar trebui sa o rasplatiti pe masura si sa fiti si dumneavoastra alaturi de ea in aceste momente grele de la sfarsitul vietii. Oricat de bune ar fi conditiile la azil si oricat de performante ar fi serviciile, nimic nu poate sa inlocuiasca dragostea si caldura unei familii si mai ales sentimentul de a fi util. La azil, toti sunt interesati de conditii si de servicii, dar uita ca cei de care au grija sunt persoane care au muncit si pe care aceasta inactivitate ii distruge mai rau ca boala.
Daca totusi se impune, trebuie sa aveti grija cum il pregatiti pe batran pentru aceasta veste si incercati sa il linistiti spunandu-i ca il veti vizita des si ca veti fi alaturi de el atunci cand va avea nevoie, pentru a nu-l face sa se simta parasit.